What if

Cartea minunata a regizorului Alexander Hausvater ne cucereste prin faptul ca ne investeste cu demnitatea de cititori cautatori de sens. Oarecum, autorul mi-a parut la inceput un fel de descendent rebel al povestirilor hasidice. Cele care aduceau lumii parabole nascute in comunitatile raspandite si care, uneori, in expresia lui Martin Buber sau S. Y. Agnon, au produs adevarate capodopere ale intelepciunii, alteori chiar creatoare ale unei gandiri paradoxologice. Dar copilul Hausvater nu vrea sa ne impinga spre actiuni de reflectie programatica, spre teme importante pentru comunitate, ordonate si indexate cu semnele intelepciunii. Pesonajul central, povestasul, evadeaza continuu, cautand sa scape de suferinta sau de stagnare. Copilul se lupta cu timpul, nu vrea sa devina matur, nu vrea sa aleaga intre profesii, mereu se teme de finitudine si cauta o usa intredeschisa, spre o noua experienta. Uneori, da drumul fanteziei, dar evadarea ramane in „rama” povestii, vrea sa aduca existenta mai aproape de sufletul lui si poate chiar mai aproape de noi. Nu o singura carare este pierduta, obsesie devenita moda in secolul al XX-lea prin care le pierdem si care trebuie reinventate prin poveste. Aceasta poate deveni o obsesie pentru literatura sau teatrul care urmeaza sa se nasca in secolul...