Trenul spre Samarkand

„Un fel de Arca a lui Noe“, dupa cum il numeste Guzel Iahina, trenul care duce copii din Povolgia flamanda si saracita spre Samarkand dobandeste de-a lungul calatoriei proportii mitice. Nu numai despre salvarea copiilor e vorba, ci si despre salvarea sufletelor. Si despre omenie. Romanul atinge dimensiuni de epos: asemenea lui Odiseu, Hercule sau Iason, Deev, personajul cel mai pregnant conturat, poate ucigasul unora dintre parintii orfanilor pe care-i are in grija, trebuie sa lupte, pentru a-i salva pe copii, cu raul absolut, care se infatiseaza sub diferite chipuri: foamete, molima, tradare, crima. Sentimentul de pericol permanent e insotit de momente neasteptate de tandrete si iubire, de uluitoare gesturi de solidaritate, de emotionante dovezi de sacrificiu personal.Anul 1923. Tanara Uniune Sovietica e un taram haotic, bantuit de o foamete crunta si inca zguduit de ultimele zvacniri ale Razboiului Civil. Neinduratoarea politica a rechizitionarilor a ucis milioane de oameni, a pustiit sate, a destramat familii si a lasat fara adapost mii de copii, care acum ratacesc flamanzi peste tot. Combatantul fortelor civile de tineret Deev primeste misiunea de a forma un tren care sa transporte cinci sute de copii de la Kazan pana in Samarkandul mai indestulat. Astfel incepe o...