Trenul spre Samarkand

„Sub aceasta forma a aventurilor, o forma atragatoare, am incercat sa povestesc despre o tema foarte grea, tema foametei in masa. Si nu direct, ci din perspectiva copiilor, din punctul lor de vedere, despre modul in care foametea le-a schimbat viata si psihologia, s-a reflectat in limbajul si in comunicarea lor.“ – Guzel Iahina Anul 1923. Noua Uniune Sovietica e un taram haotic, bantuit de o foamete crunta si inca zguduit de ultimele zvacniri ale Razboiului Civil. Neinduratoarea politica a rechizitionarilor a ucis milioane de oameni, a pustiit sate, a destramat familii si a lasat fara adapost cohorte intregi de copii, care acum ratacesc flamanzi peste tot. Combatantul fortelor civile de tineret Deev primeste misiunea de a forma un tren care sa transporte 500 de copii de la Kazan pana in Samarkandul mai indestulat. Astfel incepe o calatorie aventuroasa, de sase saptamani, din padurile de pe malul Volgai si stepele kazahe pana in desertul Kizilkum si muntii Turkestanului, desfasurand o panza fabuloasa, pe care sunt zugravite destine, personaje pline de culoare (cazaci albi, tarani porniti in bejenie, cekisti, basmaci si, mai ales, micii vagabonzi excentrici), iubiri, gesturi exaltate sau suferinte tacute, umor, cruzime si speranta – intr-o alternare de lumina...