Tot ce i-am promis tatalui meu

Cartea Ioanei Maria Stancescu opereaza un chiuretaj deloc tandru prin viata unei fiice–femei–mame–iubite in punctul sau de maxima tensiune. Desi pare sa o dea peste cap, o veste naucitoare o ajuta de fapt sa scape de zgura, frici si culpabilizari refulate. Insa asa cum geografia Bucurestiului — loc geometric pentru terapie si divort, si cea a Parisului — locul geometric al iubirii si romantismului — sunt radical diferite, timpul interior, vast ca o catedrala, nu mai corespunde celui fizic, ritmat de tratament. Specialitatea autoarei este descrierea acestui decalaj dureros si izbavitor deopotriva, la fel cum fantasma iubirii din adolescenta devine, la maturitate, un rezervor de apa vie si de melancolie. Cristina Hermeziu, jurnalista si scriitoareTot ce i-am promis tatalui meu balanseaza cu gratie feminina intre amintirile inca vii ale tineretii si prezentul unei realitati necrutatoare. Drama schizoida a femeii mature esuate in rol de mama se transforma, cu prilejul unui punct de cotitura, intr-o zbatere intre dreptul la o viata proprie si pastrarea echilibrului in universul familial. Povestea de iubire, fie ea si una la distanta, imposibila, dar cu atat mai usor de dus, vine ca un colac de salvare, iar eroina o (re)traieste ca pe o a doua sansa,...