Semiotica creatiei - Simina Anamaria Purcaru

Semiotica creatiei: poiesis şi poeta faber \n \n Aceasta lucrare bine realizata si remarcabil de ambitioasa incearca sa aproximeze natura si posibilitatile creatiei arhitecturale autentice, poetice si etice dintr-o perspectiva critica si istorica, tinand cont de limitari culturale contemporane, precum dificultatile date de absenta impartasirii unui model cosmologic, intr-o lume in care actul creatiei se impune de la sine arhitectului profesionist, si totusi, trebuie sa recunoastem imposibilitatea reducerii complexitatii culturii la geniul auctorial. Toate acestea in contrast cu contexte premoderne, in care bogatia culturala era o conditie primara si arhitectul infatisa o serie de locuri comune, recunoscute a priori ca fiind pline de semnificatie, care sprijineau viata armonioasa si sanatatea psiho-somatica. Problema „creatiei” contemporane este legata de pretentia ei de a uzurpa aceasta bogatie, considerand complexitatea geometrica, inovatia formala sau tehnica adevaratele surse ale designului semnificativ si ignorand, astfel, semnificatiile pre-existente ale materialelor, situatiilor de viata si locurilor calitative la care arhitectura trebuie sa raspunda. - Alberto Perez-Gomez Volumul de fata, ce reprezinta forma revizuita a unui extras din teza de doctorat a autoarei, exploreaza semnificatia gestului creativ arhitectural, urmarind dinamica relatiei dintre creator- act creativ-creatie si modul in care se defineste arhitectura peste timp, ca act creator deopotriva material si simbolic. Sub semnul conceptelor directoare poiesis si poeta faberse individualizeaza doi protagonisti, Antonio Averlino (Filarete) si Christopher Alexander, initiand astfel un dialog peste timp intre operele si conceptiile lor, ce angajeaza doua culturi, cea renascentista si cea contemporana, simbolic alese pentru importanta lor in redefinirea profesiunii prin prisma raportarii la actul creativ arhitectural. In aceasta lumina, Semiotica creatiei, fara a se dedica unei abordari teoretice a semioticii, urmareste sa exploreze in maniera indirecta substanta semnificatiei materiale si simbolice a actului creativ arhitectural. Poiesis-actul creativ material si simbolic si poeta faber-creatorul „in” materie si simbol ilustreaza peste timp si la timpul prezent acea semiotica a creatiei poietice, aratand subtil chipuri ale relatiei dintre creator, act creativ si creatie. Act, semn si semnificatie se intretes la nivelul unei comunicari explorate pana la „esenta”, ce ne demonstreaza, pe de o parte, ca „poetic” in arhitectura nu inseamna numai afectiv, simbolic sau etic, ci si material, concret sau plasmuit, iar, pe de alta, ne sugereaza necesitatea regasirii acestui caracter poetic arhitectural prin apropierea de esenta materiala a meseriei si de dimensiunea ei simbolica.