Rezonabil de amabil - Francois Lelord

Fii modest! Nu vorbi neîntrebat! Nu fi obraznică! Și iată cum, încetul cu încetul, un copil învață să se îndoiască de sine și de capacitățile sale, să-și pună între paranteze emoțiile, mai ales dacă sunt „necuviincioase”, și să cedeze în fața celorlalți. Desigur, amabilitatea, modestia, toleranța sunt atitudini care ung rotițele sociale, ajutând la crearea și menținerea relațiilor. Dar, uneori, prețul plătit este prea mare. Și asta vom vedea în paginile acestei cărți, în exemple din literatură și din viața de zi cu zi... oameni care au fost mult prea amabili, până când au decis că totul are o limită. Și da, este vorba despre limite: a ști când să spui nu și când și cum să pui capăt unor situații care te dezavantajează. Vei afla cum ai ajuns „prea amabil” sau „prea amabilă”, ce înseamnă asta pentru tine și pentru alți oameni și cum să-ți menții echilibrul, astfel încât să nu aluneci la polul opus. Și, pe lângă faptul că e o potențială lectură de vacanță plină de savoare, cartea lui Lelord te învață cum să-i respecți pe ceilalți, respectându-te mai întâi pe tine. La fel ca multe alte trăsături de caracter asociate cu amabilitatea, termenii conciliant sau îngăduitor evocă niște calități. „Lumea ar fi mai bună dacă umanitatea ar fi alcătuită din persoane conciliante, care preferă acordul, conflictului și pacea, războiului!” Poate în paradis?! Sau în ținutul mitic al bunului sălbatic? Unii filosofi au visat la acel tărâm mitic, exploratorii au călătorit pe tot globul în căutarea lui, dar au descoperit o natură umană comună tuturor popoarelor, cu partea sa de altruism și cea de agresivitate, în proporții variabile în funcție de cultură și de constrângerile mediului. În lumea reală, dacă ai un caracter îngăduitor și conciliant, riști să îi vezi pe cei care nu sunt la fel că obțin ceea ce-și doresc în detrimentul tău. Dacă te afli într-o situație de competiție, riști și să îi vezi pe alții, mai pregătiți pentru confruntare, că triumfă. - Autorul Soțul doamnei Bovary este și el o victimă a propriei încrederi. Este plin de admirație față de soția sa, frumoasă, mai inteligentă decât el, atât de distinsă, în timp ce el se știe un nătâng. Nu va bănui niciuna dintre infidelitățile soției, continuând să o iubească nebunește. Abia după moartea ei va descoperi scrisorile de dragoste... Într-o zi, întâlnindu-se față în față cu el, Rodolphe, amantul, se va teme de un gest violent al acestui soț înșelat, dar Charles, prăbușit, se mulțumește să îi spună: „Nu vă port pică”... Domnul Bovary este, evident, un prea amabil, de altfel, descoperim la începutul cărții că, la școală, colegii își băteau joc de el. - Autorul \n Traducere din limba franceză de Ana Mihailescu.