Revista Romana de Drept Privat Nr.1 din 2024

Revista Romana de Drept Privat nr.1 din 2024. Capacitatea juridica \n \n Modificarea paradigmei asupra conceptului de capacitate juridica s-a realizat, dupa intrarea in vigoare a Codului civil, in sensul garantarii ei tuturor persoanelor, al transformarii ei intr-un concept cat mai inclusiv si mai aproape de fiinta umana, al excluderii oricaror criterii de selectie a persoanelor care isi pot exercita drepturile si al delimitarii capacitatii juridice de cea mentala sau de orice grade de inteligenta in formularea oricaror drepturi in conformitate cu vointa si interesele persoanei. Astazi, capacitatea juridica nu mai poate fi privita ca un simplu inlocuitor al capacitatii mintale, aceasta ramanand o creatie a legiuitorului care implica, in mod prioritar, personalitatea umana si individualitatea fiecarei persoane fizice sau juridice. Radiografia capacitatii civile in materia raspunderii civile delictuale este realizata de dl prof. Liviu Pop, care consacra studiul domniei sale raspunderii sau obligatiei de reparare a prejudiciului cauzat altuia, in cazul in care autorul faptei ilicite si prejudiciabile este o persoana lipsita de discernamant, reparatia neputand fi obtinuta, din motive obiective, de catre victima prejudiciata de la o alta persoana, care avea aceasta obligatie in temeiul legii, al unui contract sau al unei hotarari judecatoresti, cum sunt parintii, tutorii speciali etc. Este analizat impactul pe care il pot avea dispozitiile art. 1.368 C. civ. cu privire la solutia de urmat in cazul in care victima - persoana lipsita de discernamant - a suferit un prejudiciu la a carui producere a contribuit prin propria sa fapta, in concurs sau alaturi de fapta ilicita a altei sau a altor persoane. Din perspectiva victimei prejudiciate, de regula, este evident inechitabil ca intinderea reparatiei pentru acoperirea prejudiciului suferit sa fie diferita dupa cum autorul acestuia, obligat la reparatie, are sau nu are discernamantul faptelor sale. Domnul profesor concluzioneaza ca ar fi ideala gasirea unei solutii care sa o satisfaca in intregime pe victima, fara insa a inrautati situatia autorului faptei prejudiciabile, lipsit de discernamant, iar acest deziderat ar putea fi realizat pe doua cai: fie prin angajarea raspunderii altei persoane, fie prin crearea si antrenarea altor mecanisme juridice de indemnizare a victimei, in afara celor care apartin exclusiv raspunderii civile delictuale. In continuarea aceluiasi spectru al materiei raspunderii civile, dl conf. univ. dr. Florin Mangu ofera perspectiva analizei celor trei categorii juridice distincte care, impreuna, intemeiaza imputabilitatea faptei ilicite prejudiciabile: discernamantul, capacitatea delictuala si vinovatia. Prin intermediul acestora se fundamenteaza capacitatea delictuala, care se traduce in aptitudinea faptuitorului de a se constitui in subiect al raportului juridic obligational de raspundere civila delictuala, intrucat, avand discernamant si vointa libera, a ales comportamentul ilicit, in ciuda faptului ca a inteles caracterul acestuia si i-a prevazut consecintele negative, asumandu-si astfel sanctiunea ce ii este aplicata. Daca discernamantul si capacitatea delictuala indica starea generala, la momentul savarsirii faptei ilicite delictuale prejudiciabile, a capacitatii psihice a faptuitorului, vinovatia verifica pozitia psihica a acestuia fata de fapta si de consecintele sale negative in contextul concret al comiterii acesteia. Intregul context legislativ care reglementeaza raspunderea civila delictuala a persoanei fizice pentru fapta proprie indica optiunea legiuitorului pentru fundamentarea subiectiva a acesteia, vinovatia autorului faptei reprezentand astfel o conditie necesara a angajarii raspunderii sale. Modificarile aduse de Legea nr. 140/2022 privind unele masuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale si psihosociale in materia capacitatii juridice au suscitat discutii, analize, critici si aprecieri de la momentul aparitiei legii, care va fi in continuare izvorul unor studii, precum cel realizat de dna lector univ. dr. Anca-Costina Constantin-Gherghe. Dintr-o perspectiva a practicii notariale, este analizata masura in care aceste reglementari asigura ocrotirea efectiva a persoanelor care au nevoie de ea. Astfel, cele trei stadii clasice ale capacitatii de exercitiu a persoanei fizice, respectiv lipsa capacitatii de exercitiu, capacitatea restransa si capacitatea de exercitiu deplina, au fost expuse prin prisma celor trei categorii de persoane vulnerabile. Autoarea studiului, pornind de la ideea ca scopul incapacitatii a fost dintotdeauna protectia persoanei, ajunge la concluzia ca noua reglementare pare sa fi inlaturat primordialitatea cerintei discernamantului, operand cu notiuni diferite, precum deteriorarea facultatilor mintale, iar scopul masurilor de ocrotire nu pare sa mai fie protectia, ci participarea, garantarea libertatii de exprimare, dezvoltarea personalitatii, nediscriminarea. Intr-un registru sensibil,