Reeducare și represiune în comunism. O istorie politică a închisorii Aiud

#html-body [data-pb-style=P4K5IL7]{justify-content:flex-start;display:flex;flex-direction:column;background-position:left top;background-size:cover;background-repeat:no-repeat;background-attachment:scroll}În istoria sistemului penitenciar românesc Aiudul și-a câștigat o tristă faimă, din cauza regimului carceral (foame, frig, izolare), a ratei ridicate a mortalității, a numărului mare de deținuți, precum și a fenomenului reeducării târzii (1959–1964). La începutul anilor 1950, la Pitești și Gherla, reeducarea fusese aplicată cu metode de o violență extremă. În schimb, la Aiud, autoritățile au recurs la soluții mult mai sofisticate. Pentru a înfrânge rezistența celor închiși, Securitatea a utilizat resurse semnificative, sub aspect uman, instituțional și ideologic, înființându-se chiar și o unitate specială, Grupul Operativ Aiud, condusă de colonelul Gheorghe Crăciun. Dragoș Ursu analizează activitatea ofițerilor și gardienilor responsabili de reeducare (cadrul instituțional, resursele umane, strategiile și instrumentele operative, munca informatorilor), descrie viața cotidiană a celor închiși (condițiile de detenție, dezbaterile culturale, proiecțiile politice ori căutările spirituale) și prezintă rezultatele acestui fenomen unic atât din perspectiva torționarilor, cât și din punctul de vedere al deținuților care au refuzat reeducarea sau au avut o atitudine rezervată până la sfârșitul detenției. Autorul creionează poziția față de reeducare a unor personalități culturale (Nichifor Crainic, Radu Gyr, Petre Pandrea), lideri legionari (Ion Dumitrescu-Bor­șa, Radu Mironovici, Nicolae Petraș­cu, Nistor Chioreanu), slujitori ai altarelor (Dumitru Stăniloae, Arsenie Papacioc, Bartolomeu Anania, Ioan Iovan) sau figuri cunoscute ale memoriei carcerale (Demostene Andronescu, Ioan Ianolide, Tache Rodas). „Ca concepție de viață, sunt creștin. Ca stil de viață, mă străduiesc să-l realizez pe cel creștin. În măsura în care concepția și stilul de viață creștin se întâlnește [sic] cu cel legionar sau comunist, în aceeași măsură sunt legionar sau comunist. Despre atitudinea politică, declar că politică nu fac. Fără să fiu de acord cu orânduirea socială și cu regimul actual, așa cum religia mă învață – Dați Cezarului ce-i al Cezarului –, mă voi supune acolo unde voi fi. Aceasta este poziția mea actuală. Menționez [asta], pentru că s-ar putea ca peste o săptămână să spun altfel. S-ar putea ca, pierzându-mi mințile, să bravez sau să susțin enormități. […] Aceasta este poziția mea adevărată și pe aceasta o susțin și o semnez.” DEMOSTENE ANDRONESCU, declarație dată în timpul reeducării, 1962 „Ca și la Pitești, și aici [la Aiud] s-a urmărit îndeaproape crearea unei psihoze, conform căreia oamenii să ajungă la un asemenea grad de deformare psihologică, încât să-și autoimpute fapte din trecut, convingeri intime și credințe moștenite; să se năruie în ei prietenii și valori morale, să se orbească sufletele prin impunerea unor complexe hidoase de autodisprețuire.” ION CÂRJA, Întoarcerea din infern „Nu este ușor pentru mine să recunosc că am greșit, dar este cinstit să o fac. Vreau o dată pentru totdeauna să se știe: simt nevoia să o spun clar și răspicat că am găsit suficientă tărie în mine să mă desprind pentru totdeauna de legionarism sub toate formele lui.” RADU GYR, declarație dată în timpul reeducării, 1962