Realitatea iluziei - Nicolae Suciu

Realitatea iluziei. Antologie de proza fantastica \n \n Cel mai recent volum de proze scurte, Realitatea iluziei, mizeaza, inca din titlu, pe jocul subtil al balansului intre Realia si Utopia, astfel incat granitele celor doua universuri se intrepatrund, intr-o hora dansanta, un joc al ielelor/ideilor si aparentelor, din care nu poti iesi decat deconcertat. Contemporanitatea pare atat de abracadabranta si iesita din tatani, incat fictionalul se transforma o normalitate locuibila. Pliata realului, literatura oscileaza intre mitizare si demitizare, iar initierea, simbolizarea si dragostea se transforma in translatori si marci delimitative ale varstelor biologice ale individului. Prozele fantastice din antologia lui Nicolae Suciu au o tematica diversa, recrutand situatii si intamplari situate in proximitatea ezotericului, misticului, mitului, visului, reveriei, halucinatiei, iluziei, utopiei, misterului, straniului, cu accente postmoderne in uzitarea tehnicii palimpsestului, dar si cu o devoalare a indicibilului, intr-un registru ironic, sarcastic cateodata, cu un limbaj care se invesmanteaza cand in neologic, cand in colocvial sau argotic. Spaima, angoasa, teroarea nu lipsesc din edificiul sau scriptural, cimentand taxonomii inradacinate ale genului. Textul secund, Greata aduce involuntar, inca din titlu, sugestia celebrului roman sartrian. Naratiunea debuteaza ex abrupto, incitand curiozitatea lectorului, prin recursul la spectacular: De la a marturisi ca intr-o dimineata, mergand la baie, ai constatat ca organul barbatesc ti se transformase peste noapte intr-un gogosar si pana la a crede asa ceva mi se parea ca ar fi o distanta ca de la pamant la luna. Povestea nastrusnica a organului viril buclucas este realizata prin insertie, protagonist al intamplarii fiind un fost camarad de armata, care-i incredinteaza, telefonic, relatarea spectaculara. Remarcam o vocatie a scrisului la mai multe personaje, iar Costel, prietenul cel omenos si credibil, desi inmaneaza prietenului scriptor subiectul, spera ca, prinsa in pasta fictiunii, intamplarea cu transformarea sexului in gogosar, ar putea deveni nemuritoare, chiar daca el, cel in cauza, care si asa n-avea cum sa mai scape de acest handicap, va ramane pe mai departe un om nefericit. \n \n Protagonistul asista la o metamorfozare particularizanta a ambientalului, un univers monocord, redus la o imensa gogosareala. Obiectele din jur capata toate, prin ochii lui, aceasta textura legumicola, antieroul traind drama si jena consortului care nu-si mai poate indeplini atributiile matrimoniale. Eschivele si fandarile in fata nevestei, dornica de cine romantice si acuplari imediate se deruleaza intr-un registru ironic-amar, caricatural si fantast, tribulatiile vatamatului de sex ducand la scenarii escapiste ce urmaresc debarasarea de corvezile erotice. Daca sotia pare versata in a sista efuziunile virile ale sotului, prin prohibitii conditionate de nevaccinarea anticovideasca, Costel nu poate sa o sanctioneze, cu atat mai mult cu cat libidoul lui e in deriva, iar atingerea trupului femeii il lasa frigid. Carnatia acesteia ii pare congruenta cu cea a unui gogosar. Plina de obida, nevasta il cerceteaza si constata, cu surprindere, ca organul barbatesc se afla in parametrii normali, neschimbati, ceea ce o conduce la concluzia ca problema lui e de factura psihiatrica. Transformarea kafkiana se petrece doar in mintea povestitorului, care traduce, prin recursul la semeata leguma, uniformitatea lumii, a vietii ce sunt aduse toate la acest numitor comun. \n \n Finalul, deschis, inoculeaza sugestia unei contaminari, gogoseresti, par procuration, si asupra condeierului-cronicar. Realitatea iluziei, naratiunea care da numele volumului, se petrece tot in perioada pandemiei cand, interlopii, profitand de obligativitatea purtarii mastii lanseaza o noua moda, aceea a eliberarii certificatelor de deces inca din timpul vietii. Mult mediatizate triseriile de acest gen profesate in Grecia si Italia, prin pensii acordate de ani buni mortilor nu pot lasa Romania imuna, nealiniata la acest nou maraton al sarlataniei. Domnisoara Crina, nou-angajata biroului de stare civila, imbratiseaza modernitatea occidentala: Adica, acolo, in Occident, zic ei, se pot elibera certificate de deces, chiar si pentru cei care inca n-au murit, iar aici, la noi, nu se poate face asa ceva, deoarece continuam sa vietuim intr-un stadiu de inapoiere crasa... In acest context, prezenta certificatelor de deces vazute in timpul vietii, elibereaza de spasme si angoase pe viitorul raposat, care nu mai trebuie sa traiasca cu aprehensiunea mortii. Precauta, trecuta prin viata, sefa biroului solicita o declaratie pe proprie raspundere care sa detalieze circumstantele mortii aspirantilor. Crina incepe sa fie atrasa in aceasta hora supranaturala, cu atat mai mult cu cat Dincolo interlopilor li s-au dat aceste certificate. Fata se intreaba daca nu cumva acest dincolo reprezinta o lume extramundana, a reptilienilor, a unor Annunaki, f