Rapid. Realul din Giulesti, o iubire alb-visinie

Giulestina – o stare de spirit unica Suntem peste tot acasa,/Portile ni se deschid;/Nu-i echipa mai frumoasa/Si iubita ca Rapid (…) // Nu va dati batuti o clipa,/Invatati acest refren,/Imnul nostru de echipa./Glasul lor in fior de tren… Cine a ascultat macar o data acest imn al Rapidului, compus de Victor Socaciu pe versurile lui Adrian Paunescu, stie de ce ecoul tribunelor din Giulesti se reverbereaza misterios, la infinit. Glasul rotilor de tren! („Mai bine un meci al Rapidului decat un concert mediocru“ – vorba lui Dan Grigore…) Nu e vorba despre scoruri si clasamente. Nu e vorba despre cine a marcat golul, dubla, hattrick-ul. Nu e vorba nici despre faptul ca fotbalul se joaca – nu-i asa? – cu un balon rotund. Nu. Este altceva. Mult mai mult decat un meci. Este o stare de spirit. Unica prin intensitatea ei patimasa. Aceasta este Giulestina, esenta rapidismului, dincolo si dincoace de gazon. Totul trait la cote maxime fiindca, vorba lui Fanus Neagu, „Rapid nu opreste niciodata in garile mici“. Foarte probabil, „Caragiale ar fi fost cu siguranta rapidist“. Acestea sunt vorbele eseistului Radu Enescu, dar ele s-au regasit intotdeauna in subconstientul suporterului de pe Giulesti. „O echipa atat de simpla,...