Protectia marcilor neinregistrate la nivelul Uniunii Europene - George-Mihai Irimescu

Privind retrospectiv, funcția și rolul principal al unei mărci au fost de a proteja potențialii consumatori de confuzie cu privire la originea comercială a produselor și serviciilor desemnate. De altfel, primele semne care au fost folosite cu un rol asemănător mărcilor moderne au provenit din necesitatea economică de a diferenția produsele oferite de un producător de cele ale altui producător. Ca atare, mărcile s-au dezvoltat devreme ca indicatori de origine. Secolul trecut a adus schimbări majore în paradigma protecției mărcilor. În timp ce sistemele de prioritate de înregistrare au înlocuit treptat sistemele de protecție bazate pe utilizare, în ceea ce privește rolul și funcțiile mărcii, accentul pus pe protecția consumatorului s-a mutat pe protecția titularilor de mărci, iar protecția împotriva riscului de confuzie a evoluat către o protecție împotriva diluării mărcilor și a valorii lor economice. Datorită globalizării relațiilor economice, a devenit important ca agenții economici să beneficieze de predictibilitate și drepturi puternice. În consecință, protecția mărcilor notorii a devenit unul dintre puținii exponenți rămași ai sistemelor de protecție prin utilizare, în timp ce protecția mărcilor neînregistrate a continuat într-un număr limitat de jurisdicții, conform tradiției fiecărui stat. În acest context, în timp ce legislația Uniunii Europene privind mărcile este armonizată din ce în ce mai detaliat, protecția mărcilor neînregistrate pare să fie lăsată în afara întinderii armonizării. Având în vedere toate cele de mai înainte, lucrarea abordează evoluția protecției mărcilor, punând accent pe sistemele de protecție și pe rolurile și funcțiile mărcilor, pe valoarea economică a unei mărci, pentru a evalua importanța drepturilor înregistrate și neînregistrate din portofoliul unui titular, realizând totodată o privire de ansamblu asupra legislațiilor europene pentru a analiza dacă mărcile neînregistrate mai fac parte din sistemele lor de protecție a mărcilor și, în cele din urmă, asupra modului în care tratatele internaționale și legislația Uniunii le reglementează, pentru a determina dacă și cum ar trebui abordate mărcile neînregistrate în legislația Uniunii Europene.