Prolegomene la o etica aplicata cercetarii stiintifice socio-umane in vremuri mozaicate haotic - Carmen Cozma

Dintru început, se cuvine a da expresie unor serioase întrebări: Ce reprezintă etica în cercetarea științifică? La ce bun studierea unei etici aplicate cercetării științifice? \n \n Cum ar trebui, din punct de vedere etic și moral, desfășurată cercetarea științifică? Cercetătorul necesită a fi abordat (și, el însuși, să se considere a fi) în calitate de ființă (iar nu doar „resursă”) umană? Ceea ce înseamnă că o personalitate științifică ar trebui să fie și (dacă nu chiar mai ales) o personalitate morală; respectiv o structură vie, în act, purtătoare a unor valori specific umane, care sunt, în principal, forme de manifestare a virtuții etice, raportându-se în permanență la un ideal (și) moral: acela de a-și aduce contribuția la binele comun - așa cum această sintagmă a fost încetățenită în înțelesul clasic, neafectat de divagațiile încercate, în timp, de către unii -, de a sluji interesul general al mersului înainte (iar nu înapoi) al cunoașterii umane; nu oricum, ci respectând norme și principii etice de viață și de lucru. În joc intră, aici, o anume accepțiune a expresiei idiomatice doing well by doing good - care merită atenție; în esență, a face binele-scop, pe o cale și cu mijloace bune; demonstrând, din partea unui subiect, o clară conștiință morală a alegerii, în primul rând, a binelui, a urmăririi binelui și a făptuirii lui cu metode și procedee bune. Lucrurile nu sunt defel simple; luând aminte chiar la dificultățile pe care le ridică teoretizarea a ceva care, la prima vedere, pare a fi cunoscut de toată lumea: morala; dar care se dovedește a fi ceva complicat de lămurit și explicat; și, în consecință, este greu a se ajunge la un numitor comun referitor la ceea ce ea înseamnă, plasându-ne în universul eticii.