Prezentul din trecut. Istoria pe care nu o înveți la școală. Modernizarea României

#html-body [data-pb-style=O66XXN4]{justify-content:flex-start;display:flex;flex-direction:column;background-position:left top;background-size:cover;background-repeat:no-repeat;background-attachment:scroll}Secolul al XIX-lea este socotit din 1821 până în 1918, fiind epoca în care națiunea română s-a coagulat și a ajuns la conștiință deplină de sine, afirmându-și prima oară în istorie statalitatea unificată, modernă și, totodată, deplină, independența de stat, opțiunea pentru organizarea monarhică și capacitatea de a genera o prosperitate relativă și o cultură națională de înalt nivel. Acest secol este considerat al Națiunii Române, neegalat nici de secolul care a urmat, nici de cele dinainte. A fost marcat, printre altele, de unii dintre cei mai străluciți oameni politici români (Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Ion C. Brătianu ș.a.), de cea mai longevivă domnie – a lui Carol I (1866 – 1914) – și de cei mai mari autori ai literaturii române (Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici ș.a.). Tot în secolul al XIX-lea s-au afirmat în viața publică femei fără a căror participare la evenimentele cruciale ale timpului este greu de crezut că s-ar fi realizat (Ana Ipătescu în Bucureștii anului 1848, Ecaterina Conachi, căsătorită Vogoride, în 1858, Elena Cuza, în perioada de după Unirea Principatelor ș.a.). Femeile din rândul familiilor boierești au fost în acele timpuri, la rândul lor, un factor activ de racordare la Europa occidentală, imprimând educației copiilor un nou spirit. Aceasta s-a făcut prin importul de mode vestimentare și comportamentale, dar și idei și valori culturale, contribuind decisiv la turnura civilizațională românească în decurs de numai câteva decenii.