Povestea unei lupte

„Figura extravaganta si controversata a literelor romanesti dintre cele doua razboaie mondiale, Sorana Gurian (1913?‑1956) ramane inca o scriitoare de redescoperit si de revalorizat.Povestea unei lupte este o carte inclasabila: un fragment de auto­biografie vag fictionalizata – dar nicidecum «romantata» sau «lite­raturizata» –, transcriere a unei experiente‑limita, incizie «pe viu», fara anestezie, asupra unei sensibilitati exacerbate de confruntarea cu boala si interogare – pe cat de pasionata, pe atat de cerebrala – a unui «trup» care, poate (cu o formulare a lui Gheorghe Craciun, cinci decenii mai tarziu…),«stie mai mult». Este, de la un punct incolo, jurnalul evolutiei unei boli, compus din notatii din ce in ce mai succinte, mai precise, mai concentrate, pe masura ce ne apro­piem de final. De finalul cartii, nu si al«luptei», tine sa ne incre­dinteze, in ultimele pagini, autoarea – care nu se mai ascunde in spatele unor masti (sau…«fictiuni teoretice») precum acelea ale «personajului» ori «naratorului» : «Aici se opreste povestea unei lupte. Nu si lupta. Doar povestea». Pentru ca putin mai incolo, intr‑un Epilog, sa adauge: «Aceasta nu este o relatare. Nici vreun mesaj. Nici vreo promisiune. Mai putin decat un jurnal intim; doar povestea unei lupte». Cu precizarea (revelatoare din mai multe...