Pachet 6 carti: Poezii. Autori romani - George Bacovia, George Cosbuc, Grigore Alexandrescu, Octavian Goga, Stefan Octavian Iosif, Nicolae Labis

Pachetul conține 6 cărți: • Poezii - George Bacovia (206 pagini) • Poezii - George Coșbuc (256 pagini) \n • Poezii. Suvenire și impresii, Meditații și elegii, Epistole și satire, Fabule - Grigore Alexandrescu (184 pagini) \n • Poezii - Octavian Goga (192 pagini) \n • Poezii. Proză. Traduceri - Ștefan Octavian Iosif (208 pagini) \n • Poezii - Nicolae Labiș (240 pagni) \n \n Poezii - George Bacovia \n \n Provocările venite în ultimul timp din câmpul literar românesc au modificat substanțial lectura textelor scriitorilor moderni. În colecția Literatura română modernă sunt „arhivate” contribuțiile unor participanți majori la schimbarea de discurs literar. Încercăm astfel să adresăm o invitație elevilor și profesorilor de a căuta să înțeleagă mizele și subtextul unei schimbări de paradigmă literară. Prima jumătate a secolului XX a fost dinamizată de diferitele experiențe artistice românești și europene, cu structuri complicate, cu un limbaj înnoitor, cu problematizări filozofice, cu o tehnică modernistă de compoziție. În acest climat literar se afirmă, cu originalitate, Bacovia, un poet simbolist, dar cu „sensibilități expresioniste (cu deschidere spre metafizic)”, cum îl numește Ion Simuț. - Lucian Pricop Bacovia se bucură de rarul privilegiu al originalității: de n-a creat poezia de atmosferă, a întrebuințat-o cu înlăturarea atât de completă a oricărui alt artificiu poetic, încât s-a confundat cu ea. Există, în adevăr, o atmosferă bacoviană: o atmosferă de copleșitoare dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitată într-un peisaj de mahala de oraș provincial, între cimitir și abator, cu căsuțele scufundate în noroaie terne, cu grădina publică răvășită, cu melancolia caterincilor și bucuria panoramelor, în care „prințese oftează mecanic în racle de sticlă”. - Eugen Lovinescu \n \n Poezii - George Coșbuc \n Multe din poeziile lui Coșbuc debutează cu o atentă enumerare a circumstanțelor. Nimic nu este întâmplător: oamenii, natura întreagă colaborează la realizarea unui decor și a unei stări de spirit, care anunță de fiecare dată ceva important. George Coșbuc regizează, cu atenție și subtilitate, fascinantul spectacol al vieții, al existenței tuturor, punând accentul pe momente pe care, de multe ori, cititorii nu sunt capabili să le vadă tocmai din cauza „evidenței” lor. Obișnuiți să vadă în Coșbuc un poet al țărănimii, un cântăreț al neamului, un autor de imnuri adresate naturii sau vitejiei unor eroi, cititorii români sunt adeseori sclavii unor prejudecăți, nefiind capabili să caute, să aplice poeziei un alt registru de lectură decât cel care le-a fost oferit, la un moment dat. Considerat de unii un poet desuet, Coșbuc ar putea fi re-valorizat, cel puțin la nivelul unei lecturi non-savante, prin apetenta sa deosebită pentru spectacol, pentru capacitatea sa de punere în scenă a imediatului, a faptului divers, a trăirii simple. - Lucian Pricop La apariția în 1893 a primului său volum de versuri, Balade și idile, Coșbuc era deja un creator ajuns la maturitatea expresiei poetice. Siguranța tonului completează gustul pentru mentalități tradițional-rurale sau, mai exact, folclorice, pe care le „prelucrează stilistic”. De aici izvorăște autenticitatea vocii sale, un nou clasicism, de nuanță populară. Un alt Coșbuc citim în paginile de inspirație istorică. Totuși, dacă reintrăm în analiza funcției socio-politice a literaturii, este evident că mitizarea patriotică și nu recuperarea unui fior național este miza autorului Cântecelor de vitejie. - Lucian Pricop \n Poezii. Suvenire și impresii, Meditații și elegii, Epistole și satire, Fabule - Grigore Alexandrescu \n \n Clasic dintre cei ce fură dispensa și, netăgăduit, cel mai mare dintre poeții noștri dinainte de Eminescu, Grigore Alecsandrescu este atât de frecvent în conștiința oricărui cititor de poezie românească, încât evocarea personalității și operei lui se poate dispensa de incidentele festive ale calendarului, ca și de stiharele ceremonialului de circumstanță. Deoarece nimic din ceea ce a vibrat la timpul său, din poemele lui, fie din cele autobiografice, familiare sau de iubire, fie din cele eroice sau sociale, fie din cele alegorice sau satirice, nu și-a pierdut nici ingenuul fior intim, nici vastul orizont umanitar, nici finul ascuțiș al ironiei caustice. - Perpessicius \n \n Poezii - Octavian Goga \n O infernală combustie internă a unei lumi mistuite de suferință se relevă într-o viziune plutonică, scrutătoare de abisuri, unind reveriile htoniene ale voinței (răzbunare, revoltă, vizionarism), năzuința eliberării de sub tirania nopții (mesianismul), cu turbulența vulcanică a apei violente și puterile focului purificator. Sub aspectul de poezie socială, patriotică sau politică, numai aparent limitată la situația Ardealului de până la 1918, stă aprins rugul unui vizionarism ce răsfrânge suferința asupra întregului univers. În ceea ce are mai durabil și mai profund, poezia lui Octavian Goga descinde din zona plutonicului eminescian, de unde „a