Oana Vasies

"(...) un evident fundal glossy, cu iz estetizant, care se poate resimti acut si in Instalatia. Poemele esentializate din primul ciclu (Solace) pot fi contrapuse tendintelor poeziei feminine a ultimilor ani: un soi de angoasa neoromantica, a la Mariana Marin, da tonul general al acestui calup: „Cu o rochie rosie intr-o seara/ plina de altele se strecoara-ntre mese/ greu/ chiar si pe langa zid/ sa te tii/ cand nu mai e diferenta intre/ a te agita si a palpai”. In acelasi timp, e foarte interesant de urmarit cum singurul element care confera poemelor o atare alonja biografica sta in titlul volumului. Depersonalizarea marcheaza, la tot pasul, continutul textelor, iar schema incifrarii sensurilor (metoda cu care ne-a obisnuit Alex Vasies inca de la debut) da seama de lipsa de asumare plenara a discursului. Abia in al doilea ciclu, intitulat Fetele din Romania, poemele isi gasesc concizia si nota personista. Supraexpuse imagistic, poemele capata o nota stravezie si difuzeaza spectacolul superb al unei tinereti introspective, supuse unei autoscopii senine, pe ritmuri de muzica boreala. Miza acestor poeme sta in acumulare de emotii, imagini, confesiuni suspensive: „Trec prin zile ca sa ajung la tine/ Balans intre difuzoare si acces de autorepliere/ Imi amintesc...