O poveste despre Germania noastra - Dincer Gucyeter

• Premiul Targului de Carte de la Leipzig 2023 Aceasta poveste a imigrantilor, spusa dintr-o perspectiva traditionala si inovatoare, queer, captiveaza inca de la inceput prin emotionalitate si marea sa semnificatie politica. Romanul arunca o privire asupra realitatilor germane si europene, lasand cuvintele sa se inalte spre cer, fara a ocoli umilintele traite pe pamant. Dincer Gucyeter captureaza povesti cu o plasa tesuta mai fin decat un navod pentru fluturi, reuseste sa transforme momentele dureroase in unele comice si ne-a oferit prin O poveste despre Germania noastra, un roman polifonic al carui cor poetic va continua sa rasune. - din justificarea juriului odata cu Premiul Targului de Carte de la Leipzig, 2023 Romanul este unul asumat autobiografic (de unde si inserarea unor fotografii de familie), rolurile principale fiind detinute de Fatma (mama) si Dincer (fiul). Intr-o formula fragmentara, un fel de montaj de voci ale personajelor, in care se impletesc texte poetice, dramatice si narative, Dincer Gucyeter reconstruieste istoria familiei sale si propria biografie. Pentru autor, insusi scrisul si sensul literaturii sint atit de puternic marcate de aceasta istorie familiala, incit avem impresia ca aceasta carte e o necesitate imperioasa, un gest necesar de eliberare inainte de a putea scrie despre orice altceva. Daca o buna parte din proza autobiografica si autofictionala contemporana este construita cu un narator intradiegetic, originalitatea formulei din O poveste despre Germania noastra consta in primul rind din multitudinea de voci si de perspective, care se suprapun uneori, se completeaza de cele mai multe ori, dar mai adesea se confrunta si se infrunta. Sub forma de monologuri sau de dialoguri, reale sau imaginare, cu celeilalti, personajele exprima ceea ce nu si-au putut spune in realitate unul altuia, scrisul dindu-le ocazia sa-si exprime viata interioara, gindurile, sentimentele indelung reprimate in cursul unor existente dure, in care munca absoarbe totul, corpul si psihicul deopotriva, pina la epuizare. Nu intimplator, Fatma anunta: Nu, nu voi tacea, am tacut destul, de cand am pus piciorul in casa tatalui tau, tac incontinuu, plang lacrimi inghetate si nimeni nu ma aude. Pentru ea, cartea aceasta este si o posibilitate de rafuire cu propriul fiu, caruia ii cere: lasa-ma macar sa-mi pun in cuvinte dezamagirea, furia. Prin intermediul acestei formule narative, este ca si cum autorul ar face dreptate fiecarui personaj in parte, cuvintele si literatura reparind lumea si mai ales oamenii: Sa privesti adevarul in fata e de multe ori mai greu decat sa cari sacul plin de sare pana‑n varful muntelui. Poate de asta vreau ca istoria noastra sa fie o poveste, nu ca sa ascund adevarul, nu, mama, ci doar ca sa aduc putin pamant vindecator peste rana ta mereu supuranda. Asta am facut intotdeauna. Astfel, viata Fatmei este narata deopotriva de fiu si de ea insasi. Rind pe rind, ea este mama atotputernica, aflata in centrul copilariei lui Dincer dintr-un mic orasel vest-german, Nettetal; fata casatorita la 14 ani, din dorinta mamei, cu un tinar pe care il urmeaza in Germania, mai mult pentru a pregati venirea fratilor ei decit pentru a-si asigura siesi o viata mai buna; femeia matura care asteapta timp indelungat venirea primului copil, nefacind altceva decit sa munceasca, ziua intreaga si o parte din noapte, in folosul familiei sale si al tarii de adoptie, pentru a plati datoriile sotului, pe care nu-l trage ata la munca si a carui principala ocupatie pare sa fie acumularea unor noi si noi datorii. Dar este si femeia puternica, care a reusit sa-si construiasca si reconstruiasca viata de la zero, intr-o tara straina unde nu stie limba si nu este intimpinata cu bratele deschide, unde, intr-un fel, ramine straina pina la capat, si mai ales invizibila. Fatma isi cere drepturile si ca personaj, se rafuieste cu fiul, pe care l-ar fi vrut muncitor ca si ea, asezat intr-o existenta prospera si in rindul lumii. Pentru Dincer - fiul, scrisul acestei carti este in acelasi timp o incercare de a se apropia de mama sa, dar si de a se desparti, de a se separa, in sfirsit, de ea, pentru a putea scrie propria mea istorie: Da, mi‑e frica, mi‑e frica de o viata ratata, mi‑e frica de propriile‑mi cuvinte, mi‑e frica ca niciodata nu‑mi voi scrie poemele. Mi‑e frica sa nu pierd in camera de asteptare timpul pe care l‑am luat cu imprumut. Romanul este, nu in ultimul rand, un roman politic, in sensul in care aduce in prim-planul scriiturii, facandu-i vizibili, pe acei oameni care rar isi gasesc locul in literatura (in poezie si mai putin decat in proza), oameni din clasele populare, straini, imigranti, saraci, concubine, prostituate, ceea ce in germana este numit depreciativ die Unterschicht. In romanul sau, Dincer Gucyeter le da o voce, ii lasa sa vorbeasca pe ei insisi, in loc de a vorbi pentru ei, in numele lor, cum se intampla pe scena politica si, foarte des, in spatiul public. Dincer - autor si personaj deopotriva - isi da