Niste tarani

La Slatioara, romanul „Niste tarani” a trezit doua reactii absolut contradictorii. Taranii, inclusiv Naita Lucean si Petre al lui Toma carora le imprumutasem nu numai numele ci si o parte din biografie, l-au primit firesc si l-au inteles mai bine decat unii cronicari grabiti sa vada in omagiul adus de mine Slatiorenilor, pe una din primele pagini, confirmarea faptului ca povestea e un asa zis roman-reportaj-document!Pentru tarani era important ca nu minteam si ca nu inventam nimic chiar daca paginile romanului sunt, din punctul de vedere al raportului strict cu viata lor, pura imaginatie. Intamplarile si reactiile imaginate de mine erau, insa, pentru ei posibile, daca evenimentele ar fi luat, in viata lor, drumul descris de mine, adica daca presiunea colectivizarii ar fi adus atunci, aici, la Slatioara, la colectivizare.Patru cel scurt n-a existat, in sat, sub infatisarea biografica din carte. A trait mai demult in Slatioara un om cu acest nume, un taran marunt si bondoc care cand mergea parca se rostogolea mereu la vale. L-am apucat si eu in copilaria mea, era un om senin, nestiutor, cu o minte putina si cu o veselie cinstita pe fata lui rotunda ca a unui pepene, cu o mustacioara mica si...