Nici toate ale popii. Religie fara stres

„«Orice lucru e ca o oala cu doua toarte: una de care poti sa-l apuci, cealalta de care, apucandu-l, te arzi.» Aceasta vorba a lui Epictet imi pare ca rezuma cel mai bine ajutorul pe care i-l da cititorului cartea de fata. Scrise cu limpezime, paginile lui Wilhelm Tauwinkl raspund in fond la aceasta intrebare: cum pot religia si credinta sa ne intunece mintea si sa ne schimonoseasca purtarea, in loc sa ne ajute si insenineze?Toata viata, in apropierea celor sfinte, am auzit expresia «e pe placul lui Dumnezeu». Sau «e voia Domnului». Dar, ma intrebam, cum pot fi aflate placul sau voia Domnului cu masura omului? Exista vreun muritor «haruit» in asemenea masura incat sa pretinda ca ii cunoaste lui Dumnezeu, in fiecare clipa si imprejurare, gandul si placul? Apoi, se masoara iubirea de Dumnezeu neaparat prin mersul la biserica, prin rugaciunea care cere ceva pentru cel ce se roaga, prin piosenia afisata public? Nu cumva tot ce tine de spatiul credintei se valideaza mai cu seama in raport cu fapta cantarita in spatiul moralitatii umane?Intr-o lume plina de bigotism si superstitie, de o modesta catehizare a credinciosilor si nu intotdeauna de o autentica vocatie a unora dintre slujitorii...