Născut în ’02 - Sașa Pană

„Cea mai substanțială istorie a avangardei autohtone scrisă de un insider." Paul Cernat „AMINTIRI? EVOCĂRI? MEMORII? În primul rînd, amintiri. Amintiri dintr-o viață dublă, triplă, cvadruplă: de scriitor, de medic, de militar «de carieră» și de luptător social... Memoria mea e bună. Un proverb rusesc (citat de Ilya Ehrenburg în primele pagini ale amintirilor sale) spune: «Viața e grea pentru cine își amintește totul». Sînt dintre aceștia. Mai sînt colecționar, aproape maniac. Nici o carte poștală, scrisoare sau bilețel primite începînd de prin 1919 nu am aruncat... nu va fi doar cartea unei vieți, ci totodată, și mai ales, a unei epoci. Decenii am ținut un jurnal în care am consemnat evenimentele la care participam zi de zi. Dar și altele pe plan european, mondial, cînd era cazul. Poate, cîndva, acele caiete vor interesa ca atare, ca materie primă. Deocamdată ele vor fi un adjuvant al memoriei..." „În acel an al primului meu scîncet — mama avea 19 ani; tata, 31 — în țara guverna Dimitrie Sturdza, omul cu degetul magnetic, deci național liberal. Se împlineau 100 de ani de la nașterea lui Ion Heliade. La Metz se experimenta o nouă pușcă automată cu 300 de lovituri pe minut, deci cu efectul a 40 de trăgători. La Național se reprezenta Cîinii, piesa acelui om iute, cu chipul în lama de iatagan și mult prețuit în acea vreme, Haralamb G. Lecca — cu marele Nottara protagonist. La Facultatea de litere se inaugura cursul de Istoria literaturii italiene. Un delapidator, Manolescu, a fugit peste graniță cu 74 000 de lei." SAȘA PANĂ (Alexandru Binder, 8 august 1902, București – 22 august 1981, București). Medic militar, a condus, între 1928 și 1932, revista de avangardă unu și editura omonimă, unde au fost publicați Urmuz, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Stephan Roll ș.a. A debutat editorial cu volumul de poeme simboliste (1926) și a continuat să scrie, publicând un număr substanțial de volume: , , , , , , , , ș.a. A fost un foarte important animator cultural, arhivar, antologator și editor. Opera sa majoră e considerată însă autobiografia , frescă a societății românești din prima jumătate a secolului XX și valoros portret de grup al avangardiștilor români.