Menuet sur le nom de Haydn. Valses nobles et sentimentales. Pentru pian - Maurice Ravel

Menuetul pe numele lui Haydn (1909) este o piesa izolata in care nu trebuie sa-l cautam pe dedicator decat reflectat in apele stilului autentic ravelian, sprijinit insa aici pe pretextul montajului melodic, alcatuit din literele transformate in sunete, ale numelui marelui clasic austriac. Metoda a folosit si altor compozitori si e traditionala si bine cunoscuta. Toata problema este desigur ca acest sambure melodic de origine alfabetica sa insufleteasca o adevarata muzica. In compozitia lui Ravel, piesa, tematic prestabilita, ca orice piesa de acest gen, gusta din savuroasele inflexiuni melodice si sensibilele armonii ce-i sunt proprii. Liniile portretului acestui creator clasic sunt evocate printr-o candida politete de cadentari, prin mare slefuire de contur, printr-o transparenta sonora care corespunde, prin analogii diverse cu limbajul caracteristic al semnatarului, delicatei intentii omagiale. Ceea ce ramane particular este revenirea in nu mai putin de sase momente a motivului melodic Haydn. Aceste artificii in scriitura polifonica nu intervin insa ca niste simple demonstratii de abilitate tehnica. Ele se integreaza muzicii in toata continuitatea expresivitatii si isi justifica prezenta numai prin pretioasele servicii ce-i aduc. Iata trei din aspectele aceluiasi derivant sonor al numelui Haydn in ordine directa a literelor, in ordine retrograda a literelor si in ordine retrograda rasturnata a literelor. Valsuri nobile si sentimentale. Omagiind memoria lui Schubert, Ravel scrie in 1911 un lant de valsuri in opt verigi, raspunzand in alta vorbire pitorescului si mereu tanarului ciclu de Landlere ale genialului melodist. Apologie a conturului, aspect direct de exteriorizare laconica, acerb rezumative dar saturate de viata interioara, Valsurile nobile sentimentale variaza mult, de la unul la altul, ca idei, ca atmosfera, ondulatie melodica si sentiment animator. Toate sunt insa strict daltuite in acelasi bloc de armonie impietrita, cuprinzand in ciuda materialului riguros decupat o substanta muzicala plina de expresivitate, de bogata caracterizare si nuantare a fluxului de sentimente. Ravel are taria sa-si deserte sacul plin de podoabe sonore si sa-i arate panza care apare tesuta nu din fire groase facute sa gazduiasca abundenta mincinoasa ci din cea mai puternica si stransa urzeala de fire pretioase. Armoniile sunt putin curente si esentiale, ritmica isi imprumuta adesea accentele altor cadentari decat ale valsului, dandu-i cu atat mai mult un relief liber si capricios. Intervin modalul, evocator de trecut, si virulente de ritm ce cheama parca de departe ecourile de peisaj sonor semi tirolez si semivienez al popularului carintic sau stirian. Gradatiile in colorit, desi de mare sobrietate, merg de la cea mai delicata aplicatie pana la robuste si insufletite accentuari. - [din cuvant inainte, Fragment din Romeo Alexandrescu, Maurice Ravel, Ed. Muzicala, 1964]