Marioara Voiculescu

„Spui Glossa obsesiv, ca pe Tatal nostru, iti stavileste gandurile care o iau razna, e un exercitiu de dictie si de actorie – ce cuvinte pe care ti‑ai spus ca n‑o sa le mai rostesti niciodata! Dac‑ai sa ajungi, intr‑o alta viata, sa te intorci si sa ai studenti, o sa‑i biciuiesti cu rugaciunea asta care‑ti suna in urechi, nu spera si nu ai teama – dar frica n‑asculta de tine, desi incerci s‑o supui cu capastrul vorbelor care bat in ritmul inimii tale. Totul se intampla pentru ca, desi nu vrei sa recunosti asta, ai fugit. Dar e timpul sa privesti adevarul in fata – suferi fiindca natura ta nu e fuga, e confruntarea. Te‑ai mintit ca nu mai esti actrita, dar insasi minciuna asta intemeiaza adevarul, caci trebuie sa fii cu adevarat actrita ca sa minti asa de bine, incat si tu sa te crezi pe tine. Jos masca, Marioaro, ia‑ti inima‑n dinti si roade‑o pana sangereaza, asta inveti acum, lectia umilintei, pe care nu ti‑a predat‑o nimeni, nici la Conservator, nici in teatru, nici in viata: prea ti‑au iesit toate si ti s‑a urcat la cap, ai crezut ca esti invincibila si‑acum vezi cat e de amara...