Mamifere subatomice

Cu Bucuresti pe fundal, asistam la o noua creare a lumii, de data asta avand de-a face cu un ping-pong intre dumnezeu si om (ti-a iesit pana la urma/ exteriorul e tipla/ prima dimineata/ redata in parametri/ corecti// e randul meu acum/ no pressure, ha?), un om caruia ii e mai bine in partea neinceputa a realitatii, pentru ca acolo, neexistand nimic inca, totul e posibil. Un om care stie din jocurile video ca exista camere fara interior care nu trebuie deschise. Odata deschise, interiorul lipsa al acestor camere poate fi inlocuit cu amintiri dintr-o copilarie traita printre blocurile comuniste, in care copilul aduce mamei o paine beton (loveste franzela beton, o loveste de cimentul de jos/ piatra lovind piatra/ nu ca sa aprinda focul, desi de caldura/ avem nevoie mai ales) sau intr-o curte, unde pe un scaun sta o bunica, iar copilul de pe genunchii ei devine din nou mare si, in incercarea de a-si reaminti tot, se trezeste si descopera ca mai departe nimic nu-i/ e doar pop-up-ul/ you have a new memory, futu-i.Un volum cu firul rosu facut din pixeli, din care nu lipsesc nici precizia taieturii versului si nici (auto)ironia, pe langa nostalgia care pluteste...