Limbaj si istorie

„I se potriveste (lui Benjamin) ca turnata afirmatia ca, in cazul cunoasterii, ceea ce este cel mai individual este si cel mai general. Daca, in epoca divergentei radicale intre constiinta sociala si cea stiintifica, orice metafora luata din fizica n-ar fi profund suspecta, am putea vorbi la el, efectiv, despre energia unei dezintegrari atomice la nivel intelectual. La insistenta sa, insolubilul isi gasea solutia; caci el descoperea esenta tocmai acolo unde zidul simplei facticitati impiedica inexorabil accesul la orice esenta inselatoare. Il motiva, ca sa vorbim in formule, dorinta de a iesi dintr-o logica ce acopera particularul in panza de paianjen a universalului, sau care extrage numai universalul din particular. Voia sa inteleaga esenta, acolo unde ea nu se poate nici distila printr-o operatie automata, nici revela unei priviri dubitative: voia s-o dezlege cu metoda, ca pe o enigma, din configuratia unor elemente situate departe de semni-ficatie. Rebusul este modelul filosofiei sale. Abaterea sa planificata de la conventional este egalata insa de delicata sa irezistibilitate. Aceasta nu rezida nici in efectul magic, ce nu-i era strain, nici in „obiectivitatea” ca simpla disparitie a subiectului in acele constelatii. Ea provine mai degraba dintr-o calitate pe care departamentalizarea spiritului o rezerva altminteri...