Jurnalul unei epoci. Volumul I. 1926–1935

Avem in aceste prime jurnale „non-intime“, cum le numeste Denis de Rougemont, un autor care se cauta pe sine confruntandu-se cu lumea de la sfarsitul deceniului trei al secolului trecut. O lume tihnita inca, lipsita de convulsii si de derapaje, care nu face parca decat sa-l trimita inapoi, spre explorarea propriei interioritati, pentru a afla acel glas unic ce-i apartine numai lui. Jurnalul de fata este de aceea un discurs de o autenticitate rar intalnita, care respinge deopotriva atitudinea caldicica si excesul in expresie, discurs echilibrat ce-l va caracteriza intotdeauna pe intemeietorul filozofiei personaliste.„Nu ma intereseaza nici arta de a spune in sine, care este o zicere despre nimic si careia mai multe scoli de retorica ii innoiesc prin secole exigenta austera sau baroca; nici acel mod de a spune fara arta de care oricine s-a crezut capabil, dintotdeauna, pe motiv ca a trait. Daca ar trebui cu orice pret sa aleg, probabil as opta – impins de o nevoie inconstienta de a supracompensa – pentru povestire. Pentru Istorie, asadar.“ (Denis de ROUGEMONT)„Gandirea lui Denis de Rougemont este globala, se regaseste la toate nivelurile, este totala fara a fi totalitara; nu e dogmatica, insa ofera cheile, metodele indispensabile pentru indispensabila...