Ion

Opera lui Rebreanu a patruns de mult si definitiv in constiinta publicului si a fost defrisata si descifrata la toate nivelurile de semnificatie: de la analiza didactica, din cartea de lectura, pana la interpretarea scientista si chiar analiza structuralista. Toti criticii interbelici s-au pronuntat asupra romanelor Ion, Rascoala sau Padurea spanzuratilor, iar timpul nostru a adus si monografiile (Al. Piru, Lucian Raicu, Al. Sandulescu, Aurel Sasu, Stancu Ilin).Structura romanului se exprima precis: exista doua voci sau „glasuri”, cum decide titulatura capitolelor, exprimari subterane ale instinctului ori ale constiintei colective: unul al erosului (libidoul refulat) si altul al posesiunii pamanturilor (glas al puterii si dominatiei). Subconstientul nu raspunde decat comenzii sexuale. Existenta in comun ii impune insa lui Ion ca un imperativ social averea, proprietatea pamanturilor. S-a observat, pamantul nu e un scop ci un mijloc, dar un mijloc de a se integra comunitatii, celorlalti care nu admit alta situatie sociala decat posesiunea. Ion ramane un „intrus”, mereu in afara obstii. Numai pamantul i-ar putea acorda aceasta calitate. Atunci trebuie sa-l obtina, dar nu-l poate acapara decat sacrificand instinctul erotic incarnat de altcineva decat de fata care „reprezinta” pamanturile (adica inconstientul colectiv). Ion are o psihologie scindata, in permanent conflict si,...