Intuitii - Lidia Zadeh Petrescu

Intuitii. Neopoeme \n \n Nu harnica doar, ci de-a dreptul frenetica e - deopotriva ca pictorita si poeta - Lidia Zadeh Petrescu. Abia ce si-a scos la Eikon vreo 300 de pagini de poezii in Consecinte, ca, iata, nu se gata anul si mai vine o avalansa de lntuitii. Ambele volume - ilustrate tot de Lidia - nu sint de simple poeme, ci de neopoeme. Prefixul e pus la risc, desi dupa multele osanale de pe coperta si mansetele primului volum - s-ar zice ca la locul lui. Nu cred insa ca entuziasmele alea i-au fost de folos cartii. Mai degraba nu. In felul ei, Lidia e o argheziana, dar numai pentru ca e de acord cu Arghezi ca versul clasic n-a murit, ci au disparut doar mesterii in stare sa-I pritoceasca. Manifestul ei e ca mesterii priceputi si devotati n-au disparut cu totul. Consecintele sint trase toate la rindea, dar Intuitiile doar pe jumatate, ceea ce poate fi semn de slabire a increderii. N-ar trebui, pentru ca poemele Lidiei traiesc din principiul expansionist al rimei (mai des al asonantei, de fapt), ca si cum pictorita s-ar imbata in prealabil de muzica. Asa ca poemele sint inainte de toate euforii cantante, macar ca reclama stari dezastruoase. Euforiile compozitionale sint numaidecit contrate de rulajul de disforii si angoase clamate. Lidia scrie despre Iumea carapace, despre raimea lumii, despre vechi cicatrici si reci catuse, despre cerul negru (si multe altele din acelasi domeniu suplicial), incit pare hotarita sa denunte o existenta strivita. In fapt, toate aceste parole de cosmar existential sint preschimbate in euforii recitative de principiul triumfator al muzicalitatii de rima, astfel incit ele scapa de sub control si promisiunile angoasante devin, pe drum, lamentatii cu efervescenta (cu adaos de iritare din partea unui nerv moral alertat). Partea a doua a cartii, abandonata versului liber, readuce picturalitatea in vitrina textului, dar mai ales ii permite Lidiei sa se joace cu starile abia conturate si sa le rastalmaceasca prin ultimul vers ironic, folosit ca titlu secret, si abia acum deconspirat, al poemului. Sint mai concrete anxioasele denuntate ludic decit cele declamate in versurile batute la muchie. E un semn, cred, ca Lidiei pe terenul de joaca i-ar conveni sa zburde. - Al. Cistelecan