In rest, viata e frumoasa

Noua carte a Dianei Iepure e ca un diascop. Pe ecranul afectiv al memoriei sunt proiectate imagini — cand mai opace, cand mai luminoase — ce reconstituie spatii, ambiante, experiente care definesc starea de fericire deplina. Este, totodata, o poezie a olfactiilor („mirosurile sunt pentru mine alfa si omega, beta si gama, pi pe doi si radical din paispe”), a bucatariilor de vara (mai putin sagalnica decat la Emil Brumaru, dar cu o intensitate emotiva la fel de mare), a drumului dinspre casa („pe jumatate eliberare/ pe jumatate durere”), a ruperii si instrainarii (de Patria borcanelor, dar si de „orasul acesta/ incins, necajit, nespalat”). Diana Iepure stie sa dozeze sentimentalul si ironia potolitoare, gravul si ludicul, lirismul si anecdoticul, toate acestea imbinandu-se — precum se impletesc, printr-o ingenioasa manevra grafica, poemele trairilor cu cele ale ritualurilor — pentru a strange la un loc voci, bucurii si temeri, ipostaze si varste ale unui personaj intrat in sinuosul joc de-a prinde clipa.Lucia TurcanuLa zece ani de la a doua ei carte, ce impunea un biografism atenuat si autoironic, mai curand stenic si nu in putine randuri sarmant, indepartandu-se de variantele hardcore-confesive ale multora dintre cei si cele de dupa 2000, Diana Iepure...