Gradina Sofiei

Gradina Sofiei exprima o iubire halucinanta a mamei, viitoare, pentru fetita ei in statu nascendi. Dupa stiinta mea, aceasta carte nu are pereche in literatura noastra, dar se afla in vecinatatea tematica a tulburatoarei Scrisori catre un copil nicicand nascut (1975) a Orianei Fallaci.Ceea ce uimeste aici este, in primul rand, perspectiva aleasa de Suzanica Tanase, focalizata pe „viata” copilei aflate in stadiu embrionar, de abia 11 saptamani, deci transformarea in personaj vivant a unui copil care n-a venit inca la viata, care este doar un germene in corpul mamei, insa proiectat pretimpuriu, aproape anxios, intr-o persoana reala, micuta Sofia. Este o persoana anticipata de iubirea mamei, care pare nerabdatoare sa-si introduca fata in aerul de familie, grabindu-si la randul ei fericirea alaturi de ea. Ii simte mirosul, o tine de mana, daca plange lacrimile ei ajung la fetita, care le gusta, rad impreuna ferite de ochii familiei, au micile lor secrete, mama ii vorbeste despre bunica de la tara din Moldova, despre maicuta de la Varatec, despre Veronica Micle, despre copiii cu care se juca in scoala, fetita deseneaza pe dinauntru pe pielea mamei cand e binedispusa. Intr-o zi mama o va imbraca intr-o rochita albastra precum „marea, cerul...