Fragmente dintr-un carnet gasit. Femei

Debutul ca prozator al lui Mihail Sebastian cu Fragmente dintr-un carnet gasit (1932) nu iese din linia tematica a congenerilor sai, glosand aforistic pe marginea aventurii cu­noas­terii, a tragicului, a ratarii, a luciditatii in amor, a revoltelor spiritului si, in registru gidian, a degajarii plenare etc. Frag­mentele…, de fapt o autofictiune camuflata diaristic dupa metoda de autenticizare larg utilizata de scriitorii secolului al XIX-lea, sunt toate „126 pagini – hartie comerciala – scrise marunt, regulat, fara stersaturi“.Naratorul anonimizat din cele 24 de capitole foarte scurte noteaza, totusi, intam­plarile deloc eroice, face observatii psihosociologice des­pre iubiri pasagere, cauta cu astutie sa prinda din zborul inertial natura pasiunilor, in fine, judeca faptele proprii sau ale celor­lalti cu o detasare jucata ca plictiseala deziluzionata. Avem de‑a face cu forma aceea de negationism specific spiritelor ori­pilate de ratare, in conditiile in care ratarea este chiar proteza pentru actiune a individului. In carnetul gasit pe podul Mirabeau e vorba de „umilinta de a rata“. Cu toate acestea, imunizarea se face printr-un rationament banal, dar spinal: „Ratezi cand te abati din drumul pe care vrei sa-l urmezi sau cand ajungi acolo unde ti se pare ca ar trebui sa ajungi. Eu insa nu m-am socotit niciodata...