Enigma Otiliei - George Calinescu

Editie ingrijita, prefata si repere critice de prof. univ. Nicolae Mecu In editia publicata de Editura Agora, romanul Enigma Otiliei (1938) – capodopera a epicii lui G. Calinescu – apare in forma lui autentica. Dupa 1947 cartea a fost reeditata cu modificari semnificative, impuse de ideologia comunista prin institutia cenzurii, forma corupta in care a continuat sa circule pana astazi. Enigma Otiliei este un roman citadin, al Bucurestiului de pana la Primul Razboi Mondial. Regasim lumea micii burghezii bucurestene, careia ii apartin toate pesonajele, exceptandu-l pe Leonida Pascalapol, mare mosier si intelectual de rasa. Nimic livresc, nimic inventat in atmosfera in care evolueaza personajele; este covarsitoare impresia de experienta treptata, asa cum o imprima viata, cu sinuozitatile, cu surprizele, cu umbrele si luminile ei. In roman se confrunta doua lumi: cea „veche” cu cea „noua”. Lumea veche, alimentata de o scara de valori desuete, supraordonate de cea materiala (nu intamplator „marul discordiei” il reprezinta substantiala mostenire a lui Mos Costache Giurgiuveanul), circumscrie un teritoriu al asfixiei morale, al claustrarii, de care profita singurul ei produs cu adevarat vital si dinamic – abilul si inteligentul Stanica Ratiu, arivistul, fanfaronul sentimentul, dar mai ales profitorul de ocazie lipsit de orice scrupul, care sta mereu la panda in vederea marii lovituri. De cealalta parte se afla lumea noua, tinereasca si vie, axata pe valori superioare, ideale: studentul Felix Sima, viitoare figura ilustra a universitatii si medicinii nationale, rafinatul intelectual si aristocrat Leonida Pascalopol, frumoasa si seducatoarea adolescenta Otilia Marculescu, de „o subtirime delicata, botticelliana”. G. Calinescu va marturisi mai tarziu: „Otilia este «eroina mea lirica», proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina. Flaubertian, as putea spune si eu: «Otilia c’est moi», e fondul meu de ingenuitate si copilarie [...], este tipizarea mea, fundamentala, in ipoteza femina. Otilia este oglinda mea de argint.”