Eminescu si ispitele eminescologiei

Textele din volumul de fata au la baza o suita de articole aparute in publicatii iesene („Cronica veche”, „Dacia literara”, „Scriptor”, „Studii eminescologice”, „Romanii din afara granitelor tarii”), amplificate si adaptate, cand a fost cazul, exigentelor de stil si de structura ale demersului editorial. Ele raman totusi, volens nolens, tributare exercitiului jurnalistic originar, cu inerente calitati si defecte, intre care, accentele polemice mai apasate. Referitor la acestea, ii asiguram pe cei afectati poate de criticile aduse de bunele noastre intentii si de prietenia, fie ea si incomoda, pe care le-o purtam. I-am slovenit intotdeauna atent, fara graba si fara prejudecati. Refulandu-ne chiar, cand a aparut, un sentiment inhibant de zadarnicie. In conduita noastra indemnul ne-a venit de la poetul insusi, care scria aceste randuri in „Timpul”, din iarna lui 1880: „cititorii stiu bine ca suntem gura adevarului; iar daca avem graiul aspru, asprimea aceasta o consideram ca un corectiv in contra vicierii spiritului public”.