Ecaterina Caradja Cantacuzino. O autobiografie

ÎNGERUL DIN PLOIEȘTI PENTRU AVIATORII AMERICANI, MAMĂ PENTRU MII DE COPII ORFANI Prin acest volum, cititorii români au acces pentru prima oară la traducerea în limba română a cărții autobiografice Catherine Caradja from Romania care istorisește viața autoarei, marcată de copilăria la orfelinat, de două războaie mondiale, ascensiunea și prăbușirea Uniunii Sovietice, exilul în Statele Unite și întoarcerea în țara natală. „Dacă s-ar scrie un scenariu de film despre viața prințesei Ecaterina Caradja Cantacuzino (1893–1993), am putea crede că este o dramatizare monumentală, o invenție, pură romanțare. Însă basmul Cenușăresei s-a întâmplat cu adevărat și s-a desfășurat pe o durată de 100 de ani (vârsta la care a murit Ecaterina), în România, Franța, Anglia și America. Prințesa Ecaterina Caradja rămâne una dintre personalitățile remarcabile ale României interbelice, deși puțină lume îi știe povestea sau îi cunoaște faptele de curaj, altruism și binefacere.“ ANTOANETA DOHOTARIU, jurnalistă specializată în istorie „Cartea de față este dedicată persoanelor care au fost inspirate de prințesa Ecaterina în cei treizeci și cinci de ani petrecuți în America. Mulți au auzit fragmente din povestea ei, dar aici o găsiți în întregime. A început să dicteze casete în 1973 (când avea optzeci de ani), dar abia în ianuarie 1991 a fost mulțumită de manuscris și a dat permisiunea de publicare. (...) Este scrisă la persoana întâi, așa cum mi-a dictat-o.“ DOROTHY BRITT, editor „De-a lungul anilor, oamenii m-au întrebat: «A fost îngrozitoare viața într-un orfelinat ? Te-ai simțit foarte nefericită ? » Nu-mi amintesc să mă fi simțit speriată sau să fi fost abuzată sau neglijată. Dar îmi amintesc că eram furioasă. Călugărițele îmi spuneau: «Domnul a vrut ca părinții tăi să meargă la El împreună». Poate că îmi spuneau acest lucru din compasiune, dar pe mine mă înfuria. De ce i-a luat pe amândoi ? Nu putea să-mi lase unul din ei ? Eram supărată pe Dumnezeu! După ce furia mi s-a mai potolit, am început să visez cu ochi deschiși că voi fi adoptată, ca și celelalte fete. În mod firesc, toate ne doream să trăim într-o casă frumoasă, cu mulți servitori, și să avem părinți iubitori care să ne îndeplinească orice dorință.“ PRINȚESA ECATERINA CARADJA CANTACUZINO PRINȚESA ECATERINA CARADJA CANTACUZINO (Ecaterina Olimpia Kretzulescu) s-a născut în Bucureşti, pe 28 ianuarie 1893, ca descendentă pe linie maternă a familiei Cantacuzino, cu străvechi rădăcini aristocratice. A fost fiica prinţesei Irina Cantacuzino şi a prinţului Radu Kretzulescu. Părinţii au divorţat când prinţesa avea doar trei ani, vârstă la care micuța Ecaterina a fost răpită de tată și adusă într-un orfelinat din Anglia, unde a fost înscrisă sub un nume fals pentru ca mama ei să nu o mai găsească niciodată. Irina Cantacuzino a încercat în zadar să-şi regăsească fiica, în memoria căreia a construit o fundaţie pentru copii orfani, Leagănul „Sfânta Ecaterina“. Ecaterina a fost găsită la vârsta de 16 ani și redată familiei, fiind crescută și educată de bunicul său, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit „Nababul“. A continuat activitatea filantropică a mamei sale la Leagănul „Sfânta Ecaterina“, care avea să devină cel mai mare orfelinat din România secolului trecut. Totodată, a ajutat peste 1 000 de aviatori americani luați prizonieri în urma bombardamentelor de la Ploiești din august 1943, ceea ce i-a atras numele de „Îngerul de la Ploiești“. Pentru ajutorul dat piloților americani, în 1977 a primit Medalia de Onoare „George Washington“. După instaurarea regimului comunist, a reușit să părăsească România în anul 1952 și a trăit în exil în SUA, până în 1990, când a revenit în țară. A ales să își trăiască ultimii ani în orfelinatul înființat de mama sa, unde a murit în 1993, la 100 de ani.