DIAZEPAM DESITIN 10 MG/2,5 ML X 5

Compoziţie Diazepam Desitin soluţie rectală 5 mg 1 tub cu soluţie rectală (2,5 ml) conţine 5 mg diazepam şi excipienţi: acid benzoic (E 210), alcool benzilic, benzoat de sodiu (E 211), etanol 96%, propilenglicol, apă purificată. Diazepam Desitin soluţie rectală 10 mg 1 tub cu soluţie rectală (2,5 ml) conţine 10 mg diazepam şi excipienţi: acid benzoic (E 210), alcool benzilic, benzoat de sodiu (E 211), etanol 96%, propilenglicol, apă purificată. Grupa farmacoterapeutică: Psiholeptice; anxiolitice; benzodiazepine. Indicaţii terapeutice - status epilepticus; - terapia de scurtă durată a stărilor acute de anxietate, tensiune şi agitaţie; - premedicaţie în chirurgie sau înaintea procedurilor diagnostice şi ca medicaţie postoperatorie; - hipertonie musculară; - tetanos şi convulsii febrile. Contraindicaţii - hipersensibilitate la diazepam, alte benzodiazepine sau la oricare dintre excipienţii produsului; - sindromul de apnee în somn; - insuficienţă hepatică severă; - în timpul unei exacerbări acute a unei insuficienţe respiratorii cronice severe (bronşită cronică, astm bronşic). Precauţii Dacă medicamentul se utilizează timp îndelungat, se recomandă monitorizarea hemoleucogramei şi a testelor hepatice. Datorită conţinutului său în alcool benzilic, medicamentul nu trebuie administrat la nounăscuţi, în special la prematuri. Datorită proprietăţilor miorelaxante ale diazepamului, este necesară prudenţă la vârstnici (risc de cădere). La începerea terapiei, medicul curant trebuie să monitorizeze răspunsul pacientului la tratament, pentru a putea recunoaşte cât mai curând apariţia unui supradozaj. În continuare, pacientul trebuie instruit cu privire la influenţarea activităţii sale zilnice (de ex. profesia). După administrarea medicamentului, pacientului i se poate permite să plece acasă doar după o oră şi cu însoţitor. Pacientul trebuie avertizat să nu consume alcool etilic. Utilizarea repetată a diazepamului poate dezvolta toleranţă. După administrare zilnică timp de mai multe săptămâni există riscul dezvoltării dependenţei fizice şi psihice. Trebuie evitată terapia de lungă durată, exceptând cazurile în care este absolut necesară: beneficiul terapeutic, riscul la toleranţă şi dependenţă trebuie atent cântărite. Benzodiazepinele au un potenţial primar de dependenţă. Riscul dezvoltării dependenţei apare după consumul zilnic, timp de câteva săptămâni, nu numai în cazul dozelor mari, dar şi în cazul folosirii frecvente a dozelor recomandate. Totuşi, având în vedere forma farmaceutică a produsului (soluţie rectală), acest lucru este puţin probabil. La 2-4 zile de la întreruperea bruscă a administrării medicamentului, mai ales după tratament zilnic de lungă durată, pot apare fenomene de rebound: tulburări de somn şi creşteri ale activităţii cerebrale din timpul somnului, pot să reapară, cu intensitate crescută, stări de anxietate, tensiune, agitaţie şi nelinişte. Simptomatologia poate include tremor şi transpiraţii şi se poate intensifica până la dezvoltarea unor stări fizice şi psihice grave ca de exemplu convulsii şi psihoze (sindrom de abstinenţă). Din aceste motive, tratamentul trebuie întrerupt treptat. În timpul tratamentului pot apare reacţii paradoxale: stări de agitaţie acută, anxietate, insomnie, crize de furie, hipertonie musculară sau idei suicidale. Pot să apară amnezie anterogradă sau automatisme în orele care urmează administrării dozei. Interacţiuni În cazul folosirii concomitente cu alte medicamente active central (de ex. psihotrope, hipnotice, unele analgezice, anestezice sau antihistaminice H1, alcool etilic) poate să apară potenţare reciprocă. Efectul miorelaxantelor poate fi potenţat. Acţiunea diazepamului poate fi potenţată şi prelungită de cimetidină, omeprazol, cisapridă sau disulfiram. La fumători este accelerată excreţia diazepamului. Teofilina în doze mici poate antagoniza sedarea indusă de către diazepam. Diazepamul inhibă acţiunea levodopa. În cazuri rare, diazepamul poate inhiba metabolizarea fenitoinei, potenţându-i efectul. Fenobarbitalul şi fenitoina stimulează metabolizarea diazepamului. La pacienţii aflaţi în tratament de lungă durată cu alte medicamente (de ex. antihipertensive cu acţiune centrală, beta-blocante, anticoagulante şi digitalice), tipul şi amploarea interacţiunilor nu pot fi prevăzute în mod cert. Înainte de a prescrie diazepam, medicul trebuie să afle dacă există orice tratament cronic relevant. În acest caz, se impune o precauţie suplimentară, mai ales la începerea tratamentului. Datorită eliminării lente a diazepamului, sunt posibile interacţiuni şi după întreruperea terapiei cu diazepam. Atenţionări speciale Nu toate stările tensionale, de agitaţie şi anxietate necesită tratament medicamentos. Aceste simptome sunt frecvent expresia unei boli somatice sau psihice, care pot fi rezolvate prin măsuri alternative sau prin terapia bolii de bază. Diazepam se administrea