Creativitate poietica in formarea arhitectului si designerului - Simina Anamaria Lorincz

Creatia arhitecturala se naste la intersectia dintre arta si stiinta, dintre concret si abstract, ars mechanica si ars liberalis, teorie si practica, real si ideal. Afla semnificatia si importanta creativitatii poietice in domeniul arhitectural, in vol. dr. arh. si lector, Simina Anamaria Lorincz! \n \n Arhitectura are - in structura sa - o componenta fixa, mecanica, rigida si o componenta liberala, fluida din care deriva insufletirea creatoare. Simina Anamaria Lorincz propune, in acest volum, o reconsiderare a creatiei arhitecturale sub semnul lui poiesis, in incercarea de a recupera sensurile cele mai profunde ale profesiei de arhitect. Prima parte a cartii prezinta scopul si substanta cercetarii, partea a doua analizeaza contextul cultural-arhitectural, iar cea de-a treia parte urmareste particularizarea demersului argumentativ, reluand temele centrale si orientandu-le asupra unei chestiuni specifice: educatia ahitecturala si de design in spiritul lui poiesis. Educatia este instrument cheie in reconsiderarea creativitatii poietice. Educatia, ca modalitate de perpetuare, dar si de inovare si actualizare a substantei unei discipline, joaca un rol deosebit pentru captarea, transmiterea si dezvoltarea creativitatii. Aceasta ultima parte are asadar scopul de a concretiza conceptul de poiesis in contextul domeniului arhitectural si de design, urmarind si comentand posibilitatile aplicarii valentelor conturate in modul de formare-educare, precum si implicatiile acestei implementari asupra profesiunii in general. Educatia arhitecturala si de design, prin insasi natura ei, presupune o tratare holistica, ce integreaza abilitati, cunostinte si chiar domenii dintre cele mai variate, iar formarea arhitectului/ designerului contemporan poate avea de castigat prin reconsiderarea creatiei sub semnul lui poiesis, ca act material si simbolic ce penduleaza intre diverse dimensiuni-limita, actionand in complementaritate cu abordarea formativa deja sedimentata. Autoarea cauta sa defineasca arhitectura intre perechile de limite in care a pendulat conceptual in timp (techne si episteme, theoria si praxis versus teorie si practica, ars mechanica si ars liberalis, caracter stiintific si spirit umanist, real si ideal), ceea ce instaleaza mult mai stabil logica lui poiesis in arhitectura. Iar incursiunea erudita in conceptul originar de poiesis degaja ideea ca adevarata semnificatie poetica a arhitecturii este esential diferita de imaginea blocata in simpla asociere ce rezuma poeticul la domeniul literar, fara ca macar sa-i inteleaga substanta. In directa legatura, intra in discutie chestiunea relatiei arhitectului (omul conceptiei) cu lucrul cu mainile, un fel de aprehensiune a materiei, pe care autoarea o crede indispensabila si o demonstreaza prin saper fare di sua mano a lui Filarete si experiencing with his own hands a lui Christopher Alexander. Este un fir rosu al lucrarii, care leaga artisti, concepte, case, obiecte si oameni in cautarea unei creatii semnificative pentru toti. Iar aceasta idee face explicita atat legatura cu Bunestiul, cat si cu invatamantul de arhitectura. - Ana Maria Zahariade