Corigent la limba romana - Ion Minulescu

Corigent la limba romana. Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica \n \n In Corigent la limba romana locvacitatea se amesteca cu un fel de melancolie, care da cartii, interesanta si ca document, o oarecare noblete. Dar misticul este si aici in toi, potrivit pana la un punct cu copilaria unui roman din preajma Oltului, replica mai zgomotoasa medelenismului lui Ionel Teodoreanu. Este plina de haz scena tezei la limba romana. Eroul, elev in clasa a VI-a, avand de scris despre Umbra lui Mircea. La Cozia, isi aduce aminte ca manastirea n-are turnuri si ca umbrele turnurilor nu cad pana peste apa Oltului: Eram asa de sigur c-am sa fac cel mai bun concurs din clasa, ca nu mai am rabdare s-astept. Ma ridic dar, dupa cum este obiceiul in scoala, cu degetul aratator de la mana dreapta in sus si cer cuvantul. Profesorul, care de pe catedra observa mai dinainte enervarea mea, ma intreaba - miscand nedumerit din cap, ce vreau. In jurul meu, cativa elevi s-au oprit din scris si curiosi ma fura cu coada ochiului. Eu nu mai astept sa fiu intrebat a doua oara ce vreau: - Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia nu este adevarata, domnule profesor... Izbit in certitudinile lui, profesorul da pe usa afara pe junele critic. - G.Calinescu \n \n Titlul contine o dubla ironie: mai intai, la adresa profesorului care l-a lasat corigent - si tocmai la limba romana! - pe cel ce avea sa fie corifeul curentului novator symbolist si artistul unei noi melodii a limbii poetice; in al doilea rand, la adresa potentatului politic de mai tarziu, pentru care, in aprecierea virtutilor de gazetar ale eroului, este un certificate mai elocvent corigenta din anii copilariei, decat recolta poetica si publicistica a maturitatii. Corigent la limba romana este, pentru proza lui Minulescu - alaturi de Rosu, galben si albastru - si instrumentul unei folositoare deprinderi, initieri in proza de acest fel, asa cum a fost odinioara si sunt, inca si astazi, romantele minulesciene: o cale de intelegere a intregii poezii simboliste si moderniste. Nu mai putin, si romanele amintite, ca si romantele, sunt insa opere literare autentice, autonome, purtatoare de sensuri ample, pictand tablouri de epoca, oameni si desfasurand idei in feeria lor fascinanta de imagini si fantezii. - Mihai Gafita