Cât de aproape sunt ploile reci - Audiobook - Bogdan Coșa

PREMIUL OBSERVATOR CULTURAL PENTRU PROZĂ 2021 „Personaje memorabile, un remarcabil simț al limbii și al construcției narative sunt doar câteva dintre calitățile acestui surprinzător roman al lui Bogdan Coșa. Istoria unei familii rurale, apăsată de maledicția insecurității, a alcoolismului, a neșansei sociale în care tinerii își visează plecarea, ne amintește, cu discreție, de fragilitatea umană în aceste vremuri derutante. Carte a deplinei maturități creatoare, marchează o dată pe harta prozei actuale." GABRIELA ADAMEŞTEANU „Romanul lui Bogdan Coșa intră atât de adânc în țara profundă încât trece pe partea cealaltă. Senzația de realitate devine materială, apoi ireală, determinată de elemente, de ceață, de condensul verde al pădurii, ca atmosfera unei planete străine unde niciun început nu e posibil." ADRIAN LĂCĂTUŞ „O capodoperă discretă și neverosimil de reală. O plantă exotică a prozei de azi, eliberată din trecut." ȘTEFAN BAGHIU „Fără vreun program vizibil, e – printre aparițiile ultimelor decenii – unul dintre romanele cele mai disruptive la adresa dinamicii sociale a capitalismului." ALEX GOLDIŞ BOGDAN COŞA (n. 1989, Codlea) a studiat literatura la Universitatea Transilvania din Brașov și la Universitatea din București. Între 2011 și 2017 a publicat trilogia sa de debut și un volum de poezii. A primit numeroase burse de creație și premii literare, printre care și Premiul Observator cultural pentru cea mai bună carte de proză din 2021 — . „Romanul lui Bogdan Coșa este simultan unul al îndepărtării și al apropierii. În primul rând, semnalizează îndepărtarea de Eul care marca pregnant primele lui trei romane, fapt ce-i permite o viziune de ansamblu asupra lumii în care a trăit, în al doilea rând marchează apropierea de proza analizei sociale, pe care o scrie, însă, cu înțelegerea și duioșia celui care a fost «acolo». Un roman matur și pe deplin lucid, probabil cea mai bună carte de până acum a lui Bogdan Coșa." BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU Fragment: „Dacă pe bunica Maricica Petru și-o amintea dusă pe gânduri, cu colțurile gurii amărâte de vreme, în timp ce amesteca în ceaunul cu mămăligă, plivea căpșunile sau ardeii, pe Aurelia pur și simplu nu și-o putea închipui compunând o scrisoare, motiv pentru care uneori se oprea din ce făcea și o urmărea, încercând să surprindă o sclipire de reflexivitate, de îndoială în târșâitul egal al galoșilor; în casă, Petru se așeza pe scăunelul de lângă sobă, se uita o vreme la televizorul cocoțat în colțul bufetului, de unde putea fi urmărit de toată lumea, peste capul celor care stăteau la masă și chiar peste capul celor care treceau prin încăpere, și, cu coada ochiului, o spiona pe bunica lui, care dormita adesea lungită pe spate și se bătea cu telecomanda, ușor, pe burtă, văzând în ea strămoșul comun al omului și al morunului, două sute de milioane de ani în urmă."