Carol al II-lea, carlismul și carliștii. În România anilor 1930

„Un factor care m-a determinat să examinez carlismul este maniera în care persoana regelui Carol al II lea a rămas în memoria colectivă. Deși există nenumărate surse care dovedesc popularitatea remarcabilă de care acest monarh s-a bucurat de-a lungul anilor 1930, în mod paradoxal, pe cât de popular și de prezent a fost în acest deceniu, pe atât de impopular și de absent a devenit odată cu destrămarea României Mari și abdicarea sa în septembrie 1940. Când îi sunt analizate acțiunile, reprezentările legate de persoana sa sunt de cele mai multe ori extrem de contradictorii. Fie i se scot în evidență meritele avute în modernizarea națiunii și în sprijinirea culturii naționale, fie este aspru acuzat pentru tarele vieții sale personale și pentru incapacitatea de a dirija rezistența armată în vara anului 1940. Memoria este totdeauna selectivă, mai ales când este vorba despre națiuni ori despre personalități politice. Potrivit celor mai mulți autori, Carol ar fi fost, pur și simplu, doar un afemeiat, un dictator, un reacționar și un mason. O asemenea interpretare se cuvine a fi reexaminată. Firește, nu având drept țel reabilitatea imaginii sale și a susținătorilor săi, ci propunând utilitatea explicativă a unui studiu centrat asupra puternicului melanj de monarhism și naționalism ce caracterizează ideologia și practica politică edificate în jurul acestui conducător.” DORU LIXANDRU „Principele Carol se reliefează în contururi precise de șef. O gândire limpede care alimentează o judecată de o curajoasă noutate plină de înțelepciune. În fiecare cuvânt pe care îl rostește Principele Carol simți ceea ce este mai caracteristic pentru un șef: siguranța.” PAMFIL ȘEICARU „Au trecut trei ani de când chemarea spre înaltele Sale destine L-a adus pe Regele Carol al II-lea pe tronul înaintașilor Săi. De atunci încoace toată viața publică a României este dominată de lupta între personalitatea creatoare a Suveranului și puterile trecutului, reprezentate prin vechii oameni politici.” MIHAIL MANOILESCU „Cărturăria e o îndeletnicire a sângelui nostru regal. Iubirea lui Carol al II-lea pentru ea e o moștenire familială, care și a descoperit afinitățile în tradiția voievodală a culturii noastre istorice. […] Regele Carol al II lea a instituit un cult pentru carte. […] Carol al II-lea, legând firul marii tradiții voievodale, va deschide o nouă eră brâncovenească.” NICHIFOR CRAINIC