Alaturi cu drumu

Preambul Cind te nasti cu stigmatul artei pe coapsa dreapta – „iata, lumea noastra e fascinanta”, spune comentatorul la TVR, „dar daca nu-l desenezi, gindul nu se vede” –, de aceea, iata poza! Ne aflam pe la inceputul anilor '80. Mircea Ciobanu, redactorul nostru la Cartea Romaneasca, ne propune un pariu. Ia o carte, invelita in hirtia albastra de pe birou – o carte ca „Anonimul venetian” –, ne citeste un paragraf, inchide volumul si ne cere sa-i stabilim „sexul”, sorry, am vrut sa spun „genul”. Eram in biroul acela vreo cinci poeti si prozatori. Toti am spus intr-un glas: „E poezie!” Atunci Mircea Ciobanu a dezbracat cartea si pe coperta scria „Petre Salcudeanu – Biblioteca din Alexandria, Roman”. Salcudeanu era un scriitor apreciat in epoca. Dar niciun critic nu i-ar fi depistat vreodata o cit de timida inclinatie perversa spre poezie. El era considerat „prozator” prin excelenta. Orice esuare spre vreo experienta neortodoxa era absolut exclusa. Si totusi, verdictul unanim, pronuntat de scriitorii participanti la „Ghici, ghicitoarea mea!” a fost clamat in cor „poezie”. Va veti intreba ce m-a impins sa va povestesc in deschiderea acestui volum, probabil ultimul de „poezie” pe care-l public, aceasta istorioara, cu siguranta uitata...