Admirabila tacere. Jurnal (2 iulie 1967 - 29 septembrie 1968)

'Personalitate emblematica a miscarii Rugul Aprins de la Manastirea Antim (Bucuresti), Alexandru Mironescu (1903-1973) nu a consimtit sa colaboreze in niciun fel cu regimul comunist din Romania. A ales tacerea, chiar daca lucra intens - atat cat i s-a permis, caci intre anii 1958 si 1963 a fost in inchisoare -, ducea viata unui intelectual de inalta tinuta. Studiile sale universitare intr-ale stiintelor exacte, doctoratul in filozofie luat la Bucuresti (1926), alt doctorat 'ès Sciences physiques&' dobandit la Universitatea Sorbona (1929) aveau sa-i asigure la revenirea in tara perspectiva unei cariere stiintifice si academice. Fiind un intelectual cu deschidere enciclopedica, cum mai erau cateva personalitati in plina forta ale interbelicului romanesc - Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu -, cu care a fost prieten, Alexandru Mironescu a mai scris pana la finalul vietii pamantesti: proza, teatru, poezie, eseuri filosofice, a fost angajat activ in publicistica (pana la instalarea comunismului). In anul 1935 publica un prim roman, Oamenii nimanui, recomandat in calde cuvinte de Panait Istrati.&' (Marius Vasileanu)