Adevarul e ca posteritatii nu ii va pasa cum nu ne tineam noi de mana

Asa cum in fiecare dintre noi exista – dupa cum a demonstrat stiinta moderna – doi lupi, in volumul asta exista doua mooduri care se complinesc: unul e o estetica dark (sau mai bine zis Dunkel) academia, atoatecurioasa, witty si mioapa, iscodind in haine negre de pe acoperisuri rosii; al doilea, de after-party cu dopamine depletion si confesiune fragila. Am venit pentru primul, am ramas pentru al doilea si – fiindca nicio piesa care sta pe repeat nu e vreodata prea lunga – astept vibe-urile ce vor sa fie. Sustin acest demers.– Florentin PopaProtagonista care se deschide in acest volum incearca de la bun inceput sa-si proiecteze viitorul, insa reuseste abia la final, dupa ce isi exploreaza trecut-prezentul cu o necrutatoare onestitate. Dragostea, suferinta proprie si a celorlalti, dar si rememorarea unor experiente luminoase formeaza un flux confesiv intens, pe care cea care vorbeste, zdruncinata si rezistenta, il lasa sa fie. Sappho si Cosmina Morosan, Kafka si Foucault, Mahler si The Beatles coexista firesc in sensibilitatea autoarei. Curajul si vulnerabilitatea de la baza poemelor Anei Goia accentueaza primul cuvant din titlul cartii.– Vasile GribniceaAna Goia (n. 2000) traieste in Cluj-Napoca si studiaza Literatura Comparata. A mai publicat poeme in Steaua...