A murit eternitatea mea. Opera poetică - César Vallejo

„Există poeți a căror muncă poate fi explicată, dar există și poeți inexplicabili, cum e César Vallejo. Însă a fi incapabil să explici nu înseamnă că ești incapabil să înțelegi, chiar dacă poemele lor sunt incomprehensibile, cu totul ermetice. [...] Poezia lui Vallejo este cea a condiției umane. Ea ține de realitatea existențială în care se alcătuiesc viețile bărbaților și ale femeilor: incertitudinea despre originea și viitorul nostru pe acest pământ; extremele suferinței și ale disperării pe care le poate atinge ființa umană; și, de asemenea, intensitatea emoțiilor noastre atunci când ne înving iubirea, excitația, mila sau nostalgia. [...] Ea ne face să simțim adevăratele fibre ale existenței, ea ne dezbracă de tot ceea ce este incidental și trecător și ne reconfortează cu ceea ce este esențial în noi: cu faptul că suntem muritori, cu disperata noastră dorință de a ajunge la transcendență și oarecum de a supraviețui morții, cu absurdul, cu erorile și confuziile care hotărăsc destinele noastre individuale." MARIO VARGAS LLOSA PIATRĂ NEAGRĂ PE O PIATRĂ ALBĂ Eu voi muri-n Paris pe-o zi cu ploaie, de care-aș zice că-mi reamintesc. Eu voi muri-n Paris – nu mă feresc – poate-într-o joi, cum e și azi, pe toamnă. Va fi o joi, ca azi, când eu prozaic înșir aceste versuri, simțind că am și umerii prost puși, nicicând pe drumul meu n-am fost ca azi mai singur, cum mă văd. César Vallejo a murit, lovit de toți, rău n-a făcut la nimeni; dar au tot dat în el cu parul greu sau c-o frânghie groasă; are martori aceste joi și oasele din umeri, singurătatea, ploaia, drumurile... Născut la Santiago de Chuco (Perú) în 1892, într-o familie metisată, numeroasă și modestă, CÉSAR VALLEJO este o figură majoră a marii aventuri moderniste mondiale și, probabil, poetul latino-american care a influențat cel mai profund generațiile succesive ale poeziei hispanice din veacul trecut. Primele două culegeri de poeme, (1919) și, mai cu seamă, (1922), anunțau deja o voce individualizată care ataca dificile teme existențiale, pendulând inventiv de la un somptuos romantism până la ermetism sau la experimentele avangardiste europene, multe dintre ele intuite și „deconstruite" pe cont propriu. După studii universitare filologice și juridice, e implicat într-un scandal public și suferă o nedreaptă încarcerare care îl va face să ia ulterior calea exilului spre Franța. Trăiește precar la Paris publicând articole de presă, traduceri, eseuri, note de călătorie sau implicându-se, mai târziu, în inițiative pentru susținerea republicanilor în războiul civil din Spania. Aderă la un moment dat la Partidul Comunist Spaniol și întreprinde trei călătorii în URSS animat de o concepție mesianică și utopică despre comunism. Pablo Neruda, Vicente Huidobro, Octavio Paz, Tristan Tzara, Robert Desnos sau Pablo Picasso sunt prietenii lui din această perioadp pariziană în care Vallejo scrie numeroase și importante poeme în proză, toate publicate postum. Tot postum apare ultima sa culegere de poeme dedicată republicanilor spanioli, , tipărită în 1939, la un an după dispariția poetului. Culminează în ea forța acestei sensibilități contrastante ce învinge și se arată învinsă, care face unică poezia lui Vallejo în istoria poeziei din toate timpurile.